Mireasă

 Cu pași, furnici
 Încerci să mă ridici,
 Mai mult mă stingi
 Căci tot tu pici...


 Și-n bucium m-am croit
 Și m-am tot gândit:
 Cum o să fie?
 Și câtă lume o să știe?






Cu grijă vreau să mă conduci.
 Cu mine să tot urci,
 Pe un pod siluric
 Spre un altar teluric.



 Să-mi aranjezi cununa
 Din spini cu trandafiri.
 Și rochia mea,
 Albă se vrea!

 Să fiu mireasă,
 Să fiu aleasă,
 A morții, eu crăiasă.
 Să mă ia, singură, cu ea!



 Dar nu te teme,
 Căci nu e prea devreme.
 Nimic din trenă mea,
 Nu aparține altuia.

 Cu sărutări de gheață
 Mă ia-n a ei povață.
 Fericirea, chipul meu
 Cel fără de zeu.

 Cu degetele-mi ruginite
 Pe rugi ele-ncălzite,
 Să frigă tare,
 Să fie cu-ardoare!

 Să nu-mi uiți chipul!
 Cu pudră să mi-l dai
 Și cu parfumul tău
 Să te-mbibi în trupul meu.


 Doar ea mă vrea,
 Iar eu mă dau,
 Căci nimeni,  milă n-are,
 Doar ea mă cere cu-ardoare.

 Îți mulțumesc! Tu mă ridici.
 La rându-ți pici
 Iar eu rămân,
 Într-o zare minunată,
  Doar un chip de fată!

 Mă invită la un vals,
 Iar eu mă las,
 Plimbată în țărâna
 Să nu par cadână.



 Și simt cum mă iubește,
 Tot trupul mi-l răcește,
 Cu-o pătură plăpândă
 În pământuri mă afundă.

 Cu ea m-am cununat,
 Sânge cerat, al meu
 Fără de zeu.
 Iubire rece am aflat!

 Prin insu-mi, a mea piele,
 S-au strecurat prin vene,
 Sânge închegat
 Negru, pur, curat.

 Ochii să nu-i uiți!
 Ușor să mi-i săruți.
 Să-mi lași o cicatrice,
 Să-mi lași o urmă dulce.

 Tu să vii mereu,
 La căpătâiul meu
 Cu trandafiri cu spini,
 Nu ramuri de pini.




 Să mă liniștești,
 Căci viață dulce voi avea
 De când am pășit în zare
 Că să dorm aievea

 Căci ea mă drăgălește
 Și mă iubește
 Iubirea ei rece
 Mă ține caldă..

 Stelele din ochi
 Să-mi fie doar tezaur.
 Și mâinile răcire
 Să mă pierd, pustie.

 Cu brațe reci, ea m-a primit.
 Cu suflet ocrotit,
 Mă depărtez mai tare.
 În țărâna moale!