Penita de gheata

scriu cu o peniţă de gheaţă
nici ea nu vrea să mai dea cuvintelor viaţă
aş fi vrut să cadă picuri arzând
aş fi vrut să văd dansul plăpând
al nostru în zori
şi glasul meu mut până la nori.



pe spate-mi zvârcoleau fiori
şi-n pântec dureri cum mori.
e linişte, e frig
e tot ce am, e scrin.






am vrut să cânt,
dar glasul mut
mi-a pus în gând,
pansament de lut.

am ridicat din mare
o scoică mult crăpată
am întors-o şi era o piatră
am aruncat-o-n larg, în mare

degete-ncleştate cu foaia rău-nodate
e linişte, e frig..
lumină nu-i din plin
aştept pe corzi neacordate
cu inima doar şoapte,
eu singură... în noapte

nu te mai aştept,
nu te mai vreau neînţelept
acum te vreau, dar doar prea cumpătat
de linişte ferecat

e plină luna, aşa e lume-acuma
nu de mine, ci de ei
cei zece zei...
am rămas singură cu luna
am să-i aşez cununa
mă las pe-a ei braţe, lângă suflet să m-agaţe.

scriu cu peniţă de gheaţă
e singura ce mă învaţă
a lumii ei povaţă,
să trec zâmbind prin viaţă

inima greu mă încearca

şi n-am lăsat-o aiurea
să zburde ca nebuna
am pus-o-ncetişor
pe-n colţ de nor
să doarmă ..mai cu dor

Peniţă de gheaţă---Ari'El

Asteptam sa ajung la el...

Eram atât de slăbită, eu care acum o vreme plină de glorie ridicam privirea din pământ, îmi ştergeam praful de pe frunte şi lacrimile ce-mi călătoreau pe obraji, eu care acum o vreme porneam din nou la drum gonind, eu ...eram slăbită. Slăbiciunea aceasta îmi secaseră şi ultima fărâmă de curaj şi putere. Lăsam timpul să treacă, ziua şi noaptea treceau pe lângă mine şi nu înţelegeam...le lăsam să mă atace, îmi simţeam genunchii încercaţi de gloanţele timpului...dar tăceam şi stăteam în liniştea profundă a nopţii pâna la zori, gândind la acelaşi lucru. Ştiam că mă apropii de un dezastru, ştiam că are să vină şi să mă străpungă şi..resemnată aşteptam.Îmi tremurau mâinile, picioarele, glasul, tot corpul...sângele gonea prin vene...am atins cutia cu bijuterii, am deschis-o si l-am aşezat la locul lui, am decis să aştept până îşi va duce la capăt promisiunea:" Următorul va fi din aur, iar eu în genunchi.." Ură şi iubire, ele sălăşluiau în mine, nicicum nu se înţelegeau...era simplu. Aşteptam amorţită, în aceeaşi cameră udă, plină de glasuri străine, aşteptam să devin stăpână, ştiam că urma să fiu nebună, disperată de nimeni, de mine...Îmi lipsea ceva sau cineva sau nici eu nu ştiu. Învăţasem să spun ce mă doare acum cât trăiesc, dar uitasem..

Aşteptam ultimul tren să mă urc în el,
cu lacrimi din cer îmi spălam piciorul mizer,
călcase prin atâtea bălţi, umed era şi desculţ.
Aşteptam din nou..să călătoresc spre neant spre un zeu...

Să stau pe acea bancă pe care mi s-a plâns în faţă,
să-ncerc să văd din nou, acele lacrimi de om.

Aveam să primesc mereu
 multe suflete cărunte în sânul meu,
 să poposesc acolo, să privesc din nou acel parc prea mare
... pentru mine.
 Ştiam că de astă dată n-are să fie nimeni..acolo pentru mine.
Ştiam că aveam să trăiesc un chin acolo ca să vin,
dar vreau să-l mai privesc o dată înainte să se treacă.
Să plâng din nou ... în braţele copacului meu.
Ştiam că el are să fie acolo pentru mine.

Aşteptam să ajung la el...