dar uite că le-am reîntâlnit, alergam ca o nebună să îmi găsesc haine cât mai potrivite, mai elegante, mai frumoase, să mă aranjez...pentru mine, sau...pentru el, era ziua în care hotărâsem să fiu din nou eu . Zâmbetul lui şi ochii mei care licăreau, mă îmbunau. Mâinile lui reci când ale mele erau calde, calde când ale mele erau reci, mă completau. Ale mele prea mici, îmbrăţişate de cele dintâi. Ştiam că îmi era imposibil să renunţ, să scriu descpre oameni, despre oricare dintre ei, de cei ce-mi vorbeau, de cei ce mă ascultau şi mai ales de acei oameni care umerii lor îmi plecau să-mi aşez chipul, să mi las fruntea sărutată, să mai cred încă o dată. Şi era atâta nesiguranţă ce a fost spartă mai rău ca o oglindă de gheaţă. Iubite, de vei avea încredere în mine, am să visez la tine, am să uit tot ce e rău şi-am să zâmbesc mereu, aşa cum am zâmbit întâia oară când m-ai văzut pe stradă.
La fel am să mă plec pe al tău piept, am să închid ochii încet, iar tu ai să mă priveşti aşa cum m-ai privit şi ieri.
Să nu te sperii când visez, căci am motiv să creez, am motive să scriu, despre timpul de acum. Şi-am să te sărut de mii de ori, şi-am să-ţi scriu cuvinte până în zori, la fel şi scrisori atunci când îţi voi duce dorul, încă n-aş vrea să cunosc fiorul....
