Totul e incert

Da, cred că tumoarea mea tocmai a recidivat,

am simţit-o din plin cum mă seacă,

crâmpeie dintr-o teacă inima mi-o leagă

să nu mai înţeleagă ceva din viaţa toată.

Nu pot, nu vreau să cred că totul e incert,

că vei ajunge-o dată să-mi spui

în glumă  poate sau poate adevăr,

că mâine se desparte acelaşi drum tenor.

Din vocea ta, auzi-mi cântul căci mâine-ţi va fi dor şi nu uita să legi cuvintele de nori.

Să ţi se-arate în zori de sigur vei zâmbi şi-n noapte de singur tu vei plânge.

 Of...da ştiam c-ai să mă judeci şi-n mine vei citi trecutul,

 Că poate am mai iubit şi singură m-am tot smuncit,

 Mi-am sacrificat tot trupul să cunosc necunoscutul,

 Să aştept ce sigur nu se va-ntâmpla, că totul, totul doar în mintea mea, seca!

 Judecată şi de tine şi de alţii ştiu mai bine,

pentru mine cuplul era totul, nu cunoşteam singurătatea.

Te-am aşteptat, nu ai venit, singură am adormit.

Am înţeles ca prin minune atunci când ai ajuns că singură eu sunt şi-aşa am fost mereu,

dar sigur n-am recunoscut căci nu am vrut, o stiu!  Dar fără rost...

Şi-n viitor de vei rămâne lângă mine, voi şti că nu e bine.

Că de fapt nu eşti şi nu vei fi cel din prima zi.

Nici eu nu voi mai fi acea copilă mică, de viaţă necăjită,

O simplă luptătoare!

În acest război de mare.

Că inimi vei culege, de prin grădini de suflet,

din drum pavat de trupuri îmbrăcate în costum de Eva,

Apoi vei plânge aievea că n-ai ştiut să mă păstrezi,

În suflet ochii verzi vor întinde-oceane plutind în el canoe, o inima pierdută.

De mine poate nu ţi-a fost nici teamă, nici milă

Şi poate nici respect, acea minune, din suflet nu am cunoscut,

dar totul are-un început.

Trandafiri uscaţi, e tot ce a rămas din aceasta vară,

frunzele m-aşteaptă să le-mbraţişez cu dor,

să-mi şoptească vântul în ureche c-a simţit cum mă apropii

şi s-a gândit s-alunge frigul, să-mi învaluie tot chipul,

să-mi fure zâbete-ndrăzneţe de copil.

Iar marea de-ntuneric să-mi spele tot nisipul

Să-i păşesc pe piept căci totul e incert.