Ură, dispreţ, scârbă e tot ce simt pentru tine!
Trădare, trădare cu asta m-ai tratat.
Diavol cu chip de om, urât şi putred de cuvinte simple,
prea simple şi rănite.
O lacrimă nu am putut scăpa,
atât de tare m-ai împietrit trădător, ce Iuda eşti!?
Cum să nu te recunosc,
Oh Doamne, uite ce-am ajuns!
un suflet plâns şi prin ţărâni ascuns.
TU! Tu m-ai trădat, sufletul mi-ai spânzurat,
dar nu te teme din suliţe am să mi-l scot,
cu degetele mult prea negre îţi voi păta chipul plin de ele.
Plin de tine, dar să nu uiţi cel ce te-a-nvăţat
dragostea, trup crud şi mâini prea reci.
Au putrezit cele mai îndepărtate amintiri,
nu sunt si nu vor fi,
nicidecum nu vor lipsi acele zile pline
de certuri,ştii prea bine.
Acel inel prea prefăcut l-am azvârlit,
dar nu-n ţărână cum pe mine m-ai trântit,
ci-n iadul putrejunii acolo unde stau păgânii,
acolo te-am aruncat chiar şi pe tine,
poţi să ai încredere în mine,
căci nu mă voi întoarce aşa cum ţi-am promis
în acel foc nestins.
Obrajii îmi iau foc,
iar mâinile mi-s gheaţă,
inima de fier, pe ochi doar ceaţă.
O ureche surdă, buzele lipite de inimi cucerite.
Ah chipul meu mi l-ai patat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu